+40 759 025 788

YouTube, COPPA, și cum ne afectează în România

Începând cu luna ianuarie a anului 2020 YouTube va suferi cea mai dramatică schimbare din ultimii ani, cu împărțirea conținutului în două mari categorii: For Kids (pentru Copiii sub 13 ani) și Not For Kids (pentru toate vârstele de peste 13 ani). De dragul conciziei voi folosi termenii din engleză în acest articol, în care încercăm să răspundem unor întrebări foarte importante legate de acest subiect.

Înainte de a începe însă trebuie să specificăm foarte clar că nu oferim sfaturi/îndrumări/instrucțiuni în legătură cu procesul de marcare a video-urilor. Tot ce putem face este să vă dăm informațiile concrete care există, iar în baza lor puteți să luați propriile decizii legate de acest proces. Internetul este plin de resurse legate de subiect, printre care câteva pe care le vom trece la finalul articolului.

De unde a pornit toată treaba asta?

COPPA (Childrens Online Privacy Protection Act) este o lege a Statelor Unite care, printre altele, spune că nu ai voie să aduni date personale despre copiii sub 13 ani (date precum zonă geografică, preferințe de vizionare și multe multe altele). Acest lucru se agravează dacă cineva și folosește acele date pentru a distribui reclame țintite exact spre acei copii. Îmi cer scuze pentru explicația foarte simplistă, dar nu sunt avocat și nici nu îmi scriu doctoratul 😊

YouTube este un site pentru persoanele de peste 13 ani. Însă YouTube nu cere neapărat să îți creezi cont pentru a viziona video-uri, deci nu are cum să verifice vârsta cuiva care intră pe site (dar adună date și despre ei!). Chiar și conturile unor adulți sunt uneori nimic altceva decât copii neglijați de către părinți, lăsați să se uite la orice, fără nicio supraveghere adultă, folosind conturile acestora. Iar YouTube, ați ghicit, adună date despre ei, neștiind că sunt de fapt copii (deși e probabil ca algoritmul lor să deosebească acest lucru analizând conținutul pe care îl urmăresc).

Deci înțelegem că prin aceste acțiuni, YouTube a încălcat prevederile COPPA, adunând date despre copii sub 13 ani și folosindu-le pentru a deservi reclame țintite către ei. Rezultatul a fost o amendă record de aproximativ 170 de milioane de dolari emisă de către FTC (Federal Trade Commission), autoritatea care este responsabilă pentru impunerea legii COPPA.

Ca rezultat al acestei sancțiuni, YouTube trebuie să ia măsuri pentru a preveni adunarea și prelucrarea datelor copiilor sub 13 ani, iar soluția lor a fost să pună această responsabilitate pe umerii creatorilor și deținătorilor de canale YouTube. Aceștia vor fi obligați să își marcheze fie întreg canalul fie video-urile individuale ca fiind For Kids sau Not For Kids (Kid fiind definit ca un copil sub 13 ani).

COPPA este o legislație a Statelor unite, de ce mă afectează pe mine în Uniunea Europeană?

Da, este adevărat, COPPA este o lege a Statelor Unite ale Americii. Însă YouTube este o companie bazată în Statele Unite și deci trebuie să se conformeze legislației din acea țară, indiferent de țara de origine a utilizatorilor săi (fie ei creatori sau spectatori).

Mai mult, Uniunea Europeană are propria legislație pe subiectul protecției minorilor în mediul online, acel faimos GDPR adoptat în luna Mai a acestui an, iar YouTube menționează aici că:

Indiferent de locație, trebuie să ne spui dacă videoclipurile tale sunt sau nu destinate copiilor. Facem aceste modificări în baza unui acord cu  US Federal Trade Commission (FTC – Comisia Federală pentru Comerț a Statelor Unite) și cu scopul de a respecta Children’s Online Privacy Protection Act (COPPA – Legea privind protejarea confidențialității online a copiilor) și/sau alte legi în vigoare. Setarea necorespunzătoare a conținutului poate avea consecințe pe YouTube sau consecințe legale în baza COPPA și a altor legi.

Limbajul acesta ne poate da de înțeles că acele alte legi se referă poate la GDPR în cazul Uniunii Europene, astfel încât nici creatorii YouTube din România nu scapă de noile schimbări, și vor fi obligați să se conformeze.

Care sunt sancțiunile în cazul în care nu am marcat un video în mod corespunzător?

Sancțiunile pot veni din două direcții: fie de la autorități fie de la YouTube. Autoritățile în Statele Unite sunt reprezentate de FTC, care au avertizat că amenzile lor pot ajunge la peste 42.000 de dolari per video. Este încă neclar dacă o autoritate americană are voie să amendeze un cetățean european spre exemplu, dar este probabil prudent să asumăm că vor exista sancțiuni monetare aplicate și europenilor de către o autoritate relevantă a UE.

Probabil că mai îngrijorător pentru unii sunt sancțiunile aplicate de YouTube. Ar fi absolut devastator să pierzi chiar și un video bun din cauza unei marcări incorecte, ce să mai spunem de întreg canalul tău la care ai muncit din greu! Youtube are dreptul de a face asta, ba mai mult, fără a fi tras la răspundere de către nimeni. După amenda uriașă pe care au avut-o de plătit e de înțeles de ce nu s-ar mai risca niciodată să calce strâmb și de ce ar prefera să șteargă imediat conținutul problematic. Deci mare grijă!

Cum știu dacă trebuie marcat un video ca fiind For Kids?

Există mai multe criterii folosite pentru a evalua dacă un video este For Kids sau nu. Pe scurt acestea sunt:

  1. Subiectul video-ului
  2. Conținutul vizual
  3. Folosirea personajelor animate
  4. Conținut audio/muzică
  5. Vârsta persoanelor care apar în video
  6. Celebrități copii/celebrități din sfera divertismentului pentru copii
  7. Limbaj
  8. Reclame țintite spre copii
  9. Alcătuirea publicului

Mai important decât o analiză individuală a fiecărui punct este următorul lucru: aceste 9 criterii nu operează izolat unele față de celelalte. Toate se influențează reciproc și nu pot fi folosite doar ca o listă de bifat. Să vă dau un exemplu.

Să spunem că există un video despre un animăluț de pluș, iar acesta apare pe ecran cam 90% din timp. E pufos, foarte colorat și dacă îi apeși lăbuța începe să cânte un cântecel de somn ușor. Deja vedem că criteriile 1, 2, 4 sunt îndeplinite pentru ca video-ul să fie considerat For Kids.

Dar naratorul vorbește despre această jucărie în contextul postbelic al industriei europene, când tehnicile de fabricație evoluaseră semnificativ ca urmare a dezvoltării tehnologice din timpul războiului. Folosește un ton serios, cu cuvinte și concepte complexe care pun în perspectivă istoria jucăriei ca un simbol al reconstrucției societății după sfârșitul conflictului armat.

Ei bine, e For Kids sau nu e?

Până la urmă doar creatorul video-ului știe cel mai bine care a fost intenția din spate și poate să îl marcheze corespunzător. Cele 9 criterii de mai sus servesc drept îndrumare, dar la urma urmei fiecare creator trebuia să ia un pas în spate și să se întrebe cat de probabil este ca video-urile sale să atragă un public tânăr.

Ce se întâmplă cu video-urile marcate ca fiind For Kids?

  1. dispariția secțiunii de commenturi
  2. dispariția secțiunii de like/dislike
  3. dispariția opțiunii de Share
  4. dispariția cardurilor și a ecranelor de sfârșit
  5. video-urile noi nu vor apărea în notificările abonaților
  6. video-ul nu va putea fi adăugat la playlist-uri de către public
  7. reclamele dedicate vor fi dezactivate

Video-urile marcate For Kids pierd toate instrumentele care pot ajuta la colectarea de date despre publicul privitor. Asta înseamnă printre altele:

Pentru youtuberii cu un public mare și activ, care depind de încasările din reclame, aceste schimbări pot fi catastrofale. YouTube înșiși au avertizat că unii creatori pot vedea o scădere a câștigurilor de aproape 90%!!! Cei cu canale mici sau cei care nu pun reclame pe canal nu vor simți acest efect financiar, însă cu mic cu mare toți vor pierde opțiunile de interacționare cu publicul și vor pierde din vizibilitate.

Deocamdată nu se știe exact ce impact vor avea aceste schimbări, ele intrând în vigoare abia din luna ianuarie 2020. Este important însă pentru fiecare creator să își evalueze publicul și să își marcheze video-urile (sau întreg canalul) corespunzător.

Ce se întâmplă cu canalul YouTube Brick Depot?

După evaluarea situației și a tuturor criteriilor, am hotărât că dragul nostru canal YouTube de LEGO va fi marcat în întregime ca fiind For Kids. Pentru a compensa pentru câteva dintre instrumentele de comunitate care se vor pierde, am hotărât următoarele:

  • Începând cu luna ianuarie 2020 vom încărca un video nou în fiecare zi de vineri. Orice ar fi, vineri puteți intra pe canal și veți găsi cel puțin un video nou!
  • Am creat un newsletter care vă anunță DOAR când se lansează un video nou pe canal. Fără reclame, fără promoții, fără deranjuri.
  • Vom posta pe Instagram de fiecare dată când apare un video nou. Urmăriți-ne pe @brickdepot.ro
  • Vă așteptăm pe grupul de Facebook Club de joacă și idei LEGO, unde se adună toți fanii LEGO din România pentru a își arăta talentul și pentru a discuta despre cea mai tare jucărie din lume!
  • Vă așteptăm pe canalul nostru de YouTube și de acum înainte, și vă urăm succes cu canalele voastre în 2020! Spor la construit!
Share să afle și prietenii tăi!

Lasă un răspuns

Închide meniul