Așteaptă Crăciunul cu 20% mai ușor cu noile Calendare de Crăciun LEGO

calendare de craciun lego

Calendarele de tip advent de la LEGO sunt cea mai frumoasă activitate pe care o poate avea copilul în așteptarea Crăciunului. Să ai răbdare până vine Moș Crăciun este o virtute ce poate fi ajutată de o colecție de mini-construcții împărțite câte una pentru fiecare zi din decembrie până în Ajun inclusiv.

Cele 24 de construcții și mini-figurine dintr-un calendar sunt ideale pentru a te pregăti zilnic pentru setul mai mare dorit de Crăciun. Ba mai mult, se aude că ar exista și câteva teorii interesante legate de această acitivitate. Cercetătorii britanici au constatat pritr-un studiu nou că acei copii care au răbdarea să construiască cuminți câte o mini-construcție pe zi dintr-un calendar advent sunt detectați cu 20% mai repede de algoritmul care stabilește lista de copii cuminți a Moșului.

Desigur, există tentația de a construi întregul set din prima, ceea ce nu este rău nici așa, dacă restul anului ai fost cuminte. Cred. Aici la Brick Depot empatizăm cu această nerăbdare de a construi, știind cât de bine arată cele 4 calendare anul acesta. De aceea am și aplicat o reducere de 20% la edițiile 2020 ale calendarelor de Crăciun City, Friends, Harry Potter și Star Wars.

Calendar de Crăciun LEGO City

calendar de Craciun LEGO City

Duke DeTain, Harl Hubbs, Freya McCloud, Rooky Partnur și Chief Wheeler sărbătoresc Crăciunul împreună la secția de poliție LEGO City. Infractorilor le arde de șotii și de sărbători așa că este prezentă și Daisy „Kaboom” în ecuație – sau poate a decis ca măcar de Crăciun să fie cuminte, poate Moșul îi aduce ceea ce-și dorește fără să mai fure acel lucru.

Calendar de Crăciun LEGO Friends

calendar de Crăciun LEGO Friends

Emma se înțelege bine cu Doamna Crăciun și o ajută așadar să pregătească toate cadourile prietenelor din Heartlake City. Ele se pregătesc foarte din timp tocmai pentru că sunt super multe cadouri de oferit de Crăciun, și până și neobosiții elfi au nevoie de o mânuță de ajutor și un fursec drept recompensă.

Calendar de Crăciun LEGO Harry Potter

calendar de Craciun LEGO Harry Potter

Crăciunul este cu atât mai magic la Hogwarts, unde Harry, Hermione și Ron se pregătesc emoționați să participe la Balul de Crăciun alături de Padma Patil, Parvati Patil și Cho Chang. Poate-poate se aleg și cu un pupic sub vâscul de Crăciun. Măcar Harry, ca să-i poarte noroc la Turnirul celor Trei Vrăjitori care sunt patru.

Calendar de Crăciun LEGO Star Wars

calendar de Craciun LEGO Harry Potter

Săbiile laser sunt mai distractive decât orice luminiță de Crăciun. Spiritul de sărbători îl inspiră până și pe Vader să poarte puloverul tricotat de Crăciun primit de la copii lui. Oare de la cine și-a primit Poe puloverul însă? Și când altcândva o poți vedea pe Rey construind un om de zăpadă alături de un Stormtrooper? (Psst! Nu uita că în acest calendar găsești și un cod ce deblochează conținut adițional în jocul video LEGO Star Wars The Skywalker Saga!)

Construcțiile dintr-un calendar advent pot fi afișate sub bradul de Crăciun, pe rafturile din împrejurimi sau de ce nu, incluse în toate scenariile de joacă create deja cu alte seturi. Crăciunul vine pentru toate personajele LEGO și nu le strică un fulg de culoare în viața lor. Orice ar fi, nu sta prea mult pe gânduri: selecția de calendare beneficiază de -20% discount doar pe parcursul lunii noiembrie.

Dacă ar fi să-ți alegi un calendar, în ce ordine le construiești pe toate patru? Te așteptăm în magazine să ne spui.

Lasă un răspuns