Minecraft – Monștri și lighioane, partea a V-a

Salutare fani LEGO! Îmi face deosebită plăcere să continui seria Monștri și Lighioane de la LEGO Minecraft pentru că e distractiv de scris despre toate creaturile din joc (și mai puțin distractiv să le întâlnești pe viu). De când am vorbit ultima oară pe acest subiect au mai apărut nu doar seturi LEGO cu creaturi noi, dar și jocul și-a îmbogățit serios fauna și flora, cu delfini și broaște țestoase, zombi înecați și câte și mai câte!

Așa că haidem să îi dăm drumul și să începem cu un monștrulică pe care l-am menționat în episodul IV.

1. Husk – se găsește numai în Mina Creeper 21155

Husk-ul este o specie de zombi, un fel de opus al celui înecat. Avem aici de-a face cu un domn tare uscățiv, și cu o vedere excelentă (un Zombie Husk te va detecta de la o distanță mult mai mare). Locuind mai ales în deșert, această nație de zombi este imună la soare și nu va arde atunci când e zi. Chiar și dacă încerci să îl îneci, pur și simplu se va transforma într-un zombi normal. Ce nepoliticos!

Husk LEGO Minecraft

2. Ravager – se găsește numai în setul 21160

Păzea că vine! Minecraft este populat în mare parte de către creaturi de o mărime aproximativ similară cu jucătorul. Însă din când în când mai sunt excepții, precum dragonul sau un Elder Guardian. Vestea bună e că de ei dai mai greu, ba chiar deloc dacă așa îți dorești. Însă există o matahală cu care s-ar putea să dai bot în bot fără să te aștepți. Un Ravager e un fel de vacă pe steroizi, un animal de asediu gigantic folosit de tâlhari pentru a prăda sate nevinovate.

Un Ravager apare ca parte a unui raid atunci când jucătorul intră într-un sat în timp ce are activ blestemul Bad Omen. Bad Omen îl obții doborând un tâlhar căpitan de avanpost sau de patrulă, așa că mare grijă, căci raidurile nu sunt de glumă, iar acest animal colosal vă va da de lucru cu răgetele sale și mai ales șarja deosebit de periculoasă. Distracție plăcută!

LEGO Minecraft Ravager

3. Panda – se găsește ca adult și pui împreună numai în setul 21158

Hai să vorbim și despre ceva adorabil! Urșii panda au fost adăugați relativ recent în joc și pot fi găsiți în zonele de junglă unde își petrec ziua mestecând bambus și rostogolindu-se. Ce viață!

Lucrul cel mai interesant la ursuleții panda e că au un sistem genetic de bază în joc. Există mai multe tipuri de personalități, unele dominante unele pasive, care sunt codate genetic în fiecare individ pe care îl întâlnești, iar când mama panda și tata panda fac un pui de panda, aceste gene vor determina ce tip de ursulică va fi. Și exact ca în realitate, puii de panda apar doar în anumite condiții extrem de specifice. Există chiar și o specie extrem de rară de panda maro! Ați văzut vreodată unul în joc?

LEGO Minecraft Panda

Puii au și o șansă foarte mică să strănute în joc, ceea ce va speria alți urși panda din jur. (cine nu știe de unde vine faza, vă invit să vizitați istoria memelogică a internetului aici: https://www.youtube.com/watch?v=93hq0YU3Gqk)

4. Vulpe – se găsește doar în setul 21162

Ușor de confundat la început cu o pisică sau un ocelot, vulpea se distinge însă prin personalitatea și comportamentul ei. O ființă somnoroasă și hoțomană, vulpea poate fi găsită adesea ținând ceva în bot, ba chiar există o șansă foarte foarte minusculă să se nască cu un smarald în gură! Vulpile se vor aventura adesea spre sate în timpul nopții pentru a ataca găinile sătenilor! În ciuda tuturor acestor lucruri însă, vulpița este absolut adorabilă, și poate fi găsită în toate biomurile de tip taiga. Mare grijă cum vă apropiați de ea, e mai timidă din fire.

Vulpe LEGO Minecraft

Atât pentru acest episod, dar rămâneți pe fir pentru ca mai sunt o grămadă de vietăți de văzut în universul pătrățos care este LEGO Minecraft! Voi care monstru sau animal sperați să apară în seturi cât mai repede? Lăsa-ți-ne un comment mai jos cu alegerea voastră și până data viitoare spor la construit!

Share să afle și prietenii tăi!

Lasă un răspuns